GOLDA MEIR, prima femeie prim-ministru în Israel, a fost adulată și contestată deopotrivă. Autobiografia ei intitulată Viața mea a devenit imediat după publicare, în 1975, un bestseller. Și așa rămâne până astăzi, figurând în toate clasamentele comerciale, indiferent de epocă sau de referințe culturale. Însă nu este cartea doveditoare a unui succes, ci mărturia unei continue lupte.
„La un moment dat, mi-a spus: «Ați vrea să facem o fotografie, domnule senator?» Am răspuns onorat, «Da, doamnă», ușile s-au deschis, am ieșit din birou, iar fotografii, care așteptau, și-au pus aparatele în mișcare. Presupun că arătam îngrijorat pentru că, fără să-și ia ochii de la fotografi, mi s-a adresat: «Domnule senator, păreți atât de îngrijorat». I-am răspuns «Doamnă prim-ministru, mi-ați descris o imagine… Dumnezeule!», și ea mi-a zis: «Oh, nu vă faceți griji. Avem o armă secretă în conflictul nostru cu arabii…». M-am întors către ea, crezând că îmi va face o destăinuire, și am întrebat-o: «Care este aceasta, doamnă prim-ministru?». Mi-a spus: «Vedeți, noi nu avem unde să plecăm de aici».”
Joe Biden, Președintele SUA, după întâlnirea cu Golda Meir din 1973
Toate cărțile comandate de pe site-ul nostru se vând cu reducere de 25%. Pentru toate comenzile de pe site-ul nostru costul transportului este de 17 lei, această sumă adăugându-se la prețul final. Vă rugăm să specificați titlul complet, autorul, numărul de exemplare, numele și prenumele (așa cum apare în actul de identitate), adresa și numărul de telefon. Vă mulțumim pentru că ați ales să cumpărați direct de la noi.
Copyright © Editura Omnium. All Rights Reserved 2021.