Istoria spionajului rus este pătată de sânge, deoarece agenții ruși s-au dovedit niște ucigași nemiloși și eficienți ai conaționalilor lor emigranți. Kremlinul a învățat bine lecția că, pentru a-și asigura stabilitatea politică, nu este suficient să controleze oamenii din interiorul granițelor; trebuiau controlate cu brutalitate și comunitățile de emigranți. La urma urmei, puternicul imperiu rus fusese dărâmat de o gloată de revoluționari emigranți care, la sfârșitul Primului Război Mondial, profitaseră de ocazie și reveniseră în țară. Descendenții acestora de la Kremlin aveau memorie bună și s-au folosit de ea.
S-a terminat povestea aceasta odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice? Nu. Mihail Gorbaciov a deschis granițele, iar în anii 1990 rușii au început să plece din țară în număr și mai mare. Emigrarea a rămas o ocazie splendidă pentru șefii rețelelor de spionaj rusești, dar și o provocare. Rusia post-sovietică a rămas doar zece ani fără emigrație motivată politic. Când a venit la putere, Putin a revenit imediat la politica de expulzare din țară a dușmanilor săi.