Acordând o atenție specială regiunilor și grupurilor etnice non-rusești, precum și relațiilor Rusiei cu statele vecine, Geoffrey Hosking prezintă relația dintre fenomenele politice, economice, sociale și culturale care au făcut din Rusia ceea ce este astăzi – o lume familiară și misterioasă în același timp. Într-un stil clar și captivant, autorul acestei monumentale cărți ne conduce prin invaziile mongole, ascensiunea autocrației, domniile lui Ivan cel Groaznic și Petru cel Mare, bătălia împotriva lui Napoleon, emanciparea iobagilor, Războiul Crimeei, Revoluția Bolșevică, domnia terorii lui Stalin, cele două războaie mondiale, sfârșitul URSS, până la războiul împotriva Ceceniei.
Istoria lui Hosking este străbătută de ideea că devenirea unui imperiu a împiedicat Rusia să devină o națiune și a perpetuat forme arhaice de putere personală. Această carte este cea mai pătrunzătoare și cuprinzătoare relatare de până acum a ceea ce a însemnat o astfel de moștenire – pentru Rusia și pentru lume, iar Geoffrey Hosking este unul dintre cei mai importanți istorici ai Rusiei. Traducerea în limba română a acestei ediții, realizată de Iris Manuela Anghel, este îngrijită de istoricul Armand Goșu.